Motor căutare – Platforma internaţionalizare Enterprise Europe Network

 


Evenimente


Campioni la Conferința Europeană a Clusterelor 2019

În premieră, România a găzduit în perioada 14-16 mai la București, la Palatul Parlamentului, cea de a șasea Conferință Europeană a Clusterelor, organizată de Comisia Europeană și DG Growth.

Evenimentul, aflat în agenda Președenției României la Consiliul Europei, a reunit peste 450 de participanți din Uniunea Europeană și din statele asociate, prilej pentru împărtășirea de bune practici și reiterarea sprijinului public în cazul majorității statelor europene, în contextul importanței clusterelor, structuri asociative complexe, pentru creșterea competitivității mediului de afaceri.

În prima zi a evenimentului, peste 150 de manageri de clustere și organizații suport au interacționat pentru identificarea de noi oportunități și proiecte comune, în cadrul sesiunilor bilaterale de matchmaking, organizate sub egida #EntrepriseEuropeNetwork. ADR Nord-Vest a participat, în calitate de membru, la sesiunile Grupului Tematic Clustere, care se întrunește anual pentru a susține clusterele și a deservi firmele membre prin cele mai eficiente instrumente din cadrul Rețelei.

La finalul sesiunii plenare din prima zi a Conferinței, în baza candidaturilor, a preselecției prelabile și a votului participanților, Premiul de Managerul de Cluster al Anului la nivel european revine Biancăi Muntean, manager al clusterului Transilvania IT (ex- iTech Transilvania by ARIES). Recunoașterea la nivel european încununează eforturile a 7 ani de activitate susținută în beneficiul firmelor de IT din Transilvania, facilitată de apartenența la Consorțiul Clusterelor din Regiunea de Nord-Vest, din cadrul căruia trei dintre clusterele membre au obținut în ultimii doi ani distincția cea mai înaltă din partea Secretariatului European pentru Analiza Clusterelor: Eticheta GOLD/AUR pentru management de cluster, fiind singurele clusterele de aur din Sud-Estul Europei. 

La sfârșitul secțiunilor plenare din ziua a doua a conferinței, managerii au beneficiat de o instruire intensivă, accentuând atât rolul deosebit de important al leaderului de cluster cât și pachetele de servicii recomandate pentru asigurarea sustenabilității.

Prezentările din cadrul primelor două zile ale conferinței, documentele de poziție, filmul și fotografiile oficiale regăsesc la acest link:  https://www.eucluster2019.eu/en/pages/documents

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest susține de 10 ani prin activitățile sale dezvoltarea clusterelor din regiune, facilitând oportunități de colaborare și acces la finanțare, iar în ultimii 3 ani și granturi directe firmelor membre în clustere, fiind singura organizație din România care implementează două dintre cele 13 proiecte finanțate din programul de cercetare-dezvoltare-inovare al Comisiei Europene Horizon 2020, componenta INNOSUP – Proiecte facilitate de clustere pentru crearea de noi lanțuri de valoare. O sesiune dedicată schimbului de experiență între aceste proiecte a fost organizată de DG Growth în ziua a treia a Conferinței Europene a Clusterelor, în cadrul căreia ADR Nord-Vest a fost prezentă cu cele doua proiecte #Neptune (exemplu de succes, încheiat în 2018) și #C-Voucher, prin care se acordă vouchere de inovare și servicii suport firmelor pentru soluții de economie circulară.

Următoarea conferință dedicată clusterelor Transylvania International Clusters Conference, aflată la a cincea ediție, va fi organizată la Cluj-Napoca, în perioada 19-20 septembrie, de către Consorțiul Clusterelor din Regiunea Nord-Vest: http://transylvanianclusters.ro/

Articol de Ioana Dragoș, Manager de proiect

small_1.png






Enterprise Europe Network

Oportunităţi de afaceri

Cod anunţ: TOUK20161114002

Ţara: Marea Britanie

Tip: Oferta

Titlu Oportunitate: IMM din Marea Britanie a dezvoltat și a adus pe piață o tehnologie tactilă de feed-back, folosind [...]

Valabilă până la data: n/a

Cod anunţ: BRPL20170110001

Ţara: Polonia

Tip: Cerere

Titlu Oportunitate: Firmă poloneză caută furnizori de nuci și fructe uscate pentru încheierea unor contracte [...]

Valabilă până la data: n/a

Vezi toate oportunităţile