Motor căutare – Platforma internaţionalizare Enterprise Europe Network

 


Evenimente


DANUBE REGION BUSINESS FORUM

În perioada 3-4 noiembrie 2011 va avea loc la Viena, în organizarea Camerei Economice Federale a Austriei în colaborare cu DG Regio şi EU – Commission, prima ediţie a evenimentului – “Danube Region Business Forum”.
Obiectivul acestui demers este acela de a aduce împreună companii (în special IMM-uri), mediul academic şi institute de cercetare, sectorul  public şi sectorul privat din regiune, prin intermediul întâlnirilor B2B, cu scopul de a stimula creşterea economică, inovarea şi competitivitatea în regiunea Dunării.  

Temele forumului din acest an sunt:
1. Energia regenerabilă o eficienţă energetică. Aspectele energetice şi de reducere a consumului de energie sunt din ce în ce mai urgente. Scopul acestei întâlniri este de a prezenta cele mai noi evoluţii în acest domeniu.

2. Agenda digitală. Agenda digitală este un domeniu cu creştere rapidă. Cele mai recente evoluţii în e-Government, proiectul STORK al Uniunii Europene precum şi modalităţi diferite  de eColaborare transfrontalieră (cum ar fi eSolutions prototip & eServices) vor fi prezentate cu acest prilej.


Mai multe informaţii se pot afla aici

Pe parcursul evenimentului sunt programate două secţiuni de întâlniri bilaterale (B2B meeting) pe teme concrete de colaborare, funcţie de profilul de colaborare prezentat.

Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest, punct de contact Enterprise Europe Network este partenerul local din regiune. Rolul ADR Nord-Vest este de a promova, de a asigura participarea precum şi suportul logistic pe parcursul evenimentului de brokerage companiilor interesate.
 
Mai multe informaţii precum şi înscriere se pot obţine la ADR Nord-Vest din Cluj Napoca. Persoana de contact: Ioana Pavel, tel. 0755-777.040 , 0264-431550, email: bisnet@nord-vest.ro
 
Termenul limita pentru înregistrare este 26 octombrie 2011.

Ştiri

2017-07-26 17:38:36

Detalii referitoare la Programul de Internaționalizare

IMM-urile interesate de acest Program de Internaționalizare pot depune aplicațiile din 31 [...]

2017-07-25 09:37:21

MEET4BUSINESS AGRA 2017

Agenția de Dezvoltare Maribor organizează evenimentul de brokeraj ”MEET4BUSINESS AGRA 2017”, [...]


Vezi toate ştirile






Enterprise Europe Network

Oportunităţi de afaceri

Cod anunţ: TOUK20161114002

Ţara: Marea Britanie

Tip: Oferta

Titlu Oportunitate: IMM din Marea Britanie a dezvoltat și a adus pe piață o tehnologie tactilă de feed-back, folosind [...]

Valabilă până la data: n/a

Cod anunţ: BRPL20170110001

Ţara: Polonia

Tip: Cerere

Titlu Oportunitate: Firmă poloneză caută furnizori de nuci și fructe uscate pentru încheierea unor contracte [...]

Valabilă până la data: n/a

Vezi toate oportunităţile