Motor căutare – Platforma internaţionalizare Enterprise Europe Network

 


Evenimente


Follow-up Info Day – Acțiunile Marie Skłodowska-Curie

Peste 70 de reprezentanți ai mediului academic, de cercetare și de afaceri au participat joi, 23 noiembrie, la sesiunea de informare privind oportunitățile de finanțare din cadrul Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Cercetării şi Inovării, în colaborare cu Agenția Executivă pentru Cercetare a Comisiei Europene, cu sprijinul  Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, centru Enterprise Europe Network.

 

Parte din Orizont 2020, programul-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare, acțiunile Marie Skłodowska-Curie finanțează colaborarea pe termen lung între instituțiile academice și non-academice (instituții de învățământ superior, organizații de cercetare, sectorul privat, asociații, etc.), prin încurajarea mobilității transfrontaliere și inter-sectoriale. Programul susține formarea și dezvoltarea carierei personalului din toate domeniile cercetării și inovării, de la cercetarea de bază până la transpunerea rezultatelor pe piață.

 

Prezentările suținute de Alexandra VANCEA, consilier pentru afaceri europene, Ministerul Cercetării și Inovării, Radu DIACONESCU, ofițer de proiecte, Comisia Europeană - Agenția Executivă de Cercetare, Unitatea A3 RISE și Ioana PAVEL, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord- Vest se pot gasi pe link-ul http://events.ancs.ro/event.php?id=66

 

 

Ştiri

2017-12-12 11:01:37

Ghidul oportunităților de finanțare pentru turism 2014-2020

Un document centralizat privind oportunitățile de finanțare pentru turism este pus la dispoziția [...]

2017-12-11 15:06:26

Catalogul surselor de finanțare - Decembrie 2017

ADR Centru a publicat [...]


Vezi toate ştirile






Enterprise Europe Network

Oportunităţi de afaceri

Cod anunţ: TOUK20161114002

Ţara: Marea Britanie

Tip: Oferta

Titlu Oportunitate: IMM din Marea Britanie a dezvoltat și a adus pe piață o tehnologie tactilă de feed-back, folosind [...]

Valabilă până la data: n/a

Cod anunţ: BRPL20170110001

Ţara: Polonia

Tip: Cerere

Titlu Oportunitate: Firmă poloneză caută furnizori de nuci și fructe uscate pentru încheierea unor contracte [...]

Valabilă până la data: n/a

Vezi toate oportunităţile