Motor căutare – Platforma internaţionalizare Enterprise Europe Network

 


Evenimente


Obiectivul bugetului UE: relansarea creşterii economice

În bugetul propus pentru 2013 plăţile se ridică la aproximativ 138 de miliarde de euro, cu aproximativ 6,8% mai mult decât în 2012. Această suplimentare răspunde solicitărilor statelor membre cu privire la realizarea de investiţii orientate către creştere economică.

Comisia îşi propune să orienteze cea mai mare parte a bugetului către domenii care pot favoriza creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

De fonduri mai mari vor beneficia, de exemplu, cercetarea, educaţia şi formarea, reţelele de energie şi transport şi acţiunile menite să amelioreze competitivitatea UE. În creşterea bugetară se regăsesc şi sumele adiţionale de care este nevoie pentru continuarea proiectelor în curs.

Pentru multe dintre acestea termenul ajunge la scadenţă în 2013 (poduri, căi ferate şi autostrăzi transeuropene care contribuie la creşterea competitivităţii UE etc.). Guvernele UE au aprobat aceste angajamente în exerciţiile bugetare anterioare, iar acum Comisia este obligată să le onoreze.

Totuşi, în viitor, cheltuielile pentru proiecte pe termen lung de acest tip vor fi îngheţate la nivelul inflaţiei. Aceasta înseamnă că guvernele UE nu vor fi obligate să contribuie cu sume mai mari la viitoarele bugete.

În acelaşi timp, Comisia încearcă să facă economii, în măsura posibilului, de exemplu renunţând la programele neperformante sau reducând personalul UE cu 1%.

O mare parte din bugetul pe 2013 va fi orientată către programe care le oferă sprijin direct cetăţenilor. De exemplu, Comisia propune suplimentarea finanţării destinate să-i ajute pe şomeri sau pe cei care riscă să-şi piardă locul de muncă să obţină un credit pentru a-şi începe propria afacere.

Cum funcţionează bugetul UE

Bugetul trebuie să răspundă nevoilor populaţiei UE în ansamblu. Cu toţii beneficiem de punerea în comun a fondurilor în domenii în care colaborarea aduce rezultate. Este mult mai ieftin şi mai eficient pentru cele 27 de state membre ale UE să răspundă la provocările actuale printr-un efort coordonat decât separat.

De exemplu, anul trecut au fost înfiinţate organisme UE al căror rol este să ajute guvernele naţionale să amelioreze reglementarea în sectorul serviciilor financiare. Realizarea unui număr mai mare de interconexiuni la nivel european în domeniul energiei va reprezenta un pas important către garantarea securităţii energetice şi menţinerea costurilor pentru populaţie la un nivel cât mai scăzut cu putinţă.

Aproximativ 94% din bugetul UE merge către regiuni şi oraşe, întreprinderi, cercetători şi cetăţeni. Jumătate din sumă este utilizată pentru a favoriza creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Restul bugetului se foloseşte pentru a asigura funcţionarea instituţiilor UE.

Sursa: Comisia Europeană 27-04-2012

 

Ştiri

2017-12-12 11:01:37

Ghidul oportunităților de finanțare pentru turism 2014-2020

Un document centralizat privind oportunitățile de finanțare pentru turism este pus la dispoziția [...]

2017-12-11 15:06:26

Catalogul surselor de finanțare - Decembrie 2017

ADR Centru a publicat [...]


Vezi toate ştirile






Enterprise Europe Network

Oportunităţi de afaceri

Cod anunţ: TOUK20161114002

Ţara: Marea Britanie

Tip: Oferta

Titlu Oportunitate: IMM din Marea Britanie a dezvoltat și a adus pe piață o tehnologie tactilă de feed-back, folosind [...]

Valabilă până la data: n/a

Cod anunţ: BRPL20170110001

Ţara: Polonia

Tip: Cerere

Titlu Oportunitate: Firmă poloneză caută furnizori de nuci și fructe uscate pentru încheierea unor contracte [...]

Valabilă până la data: n/a

Vezi toate oportunităţile