Motor căutare – Platforma internaţionalizare Enterprise Europe Network

 


Evenimente


Poveste de succes in reteaua Enterprise Europe Network - Producator francez de standuri pentru magazine/supermarketuri gaseste subcontractor in Romania

Una dintre firmele din Transilvania care a beneficiat de serviciile oferite de CENTI Cluj-Napoca şi care s-a bucurat de un real succes pe piaţa externă este PLAMETCO SRL.

Înfiinţată la Braşov în 1993, firma PLAMETCO SRL (PLAstic & METal COmpany) este specializată în producţia de standuri de prezentare, mobilier comercial, şcolar şi metalic, rafturi metalice, accesorii şi confecţii metalice, maşini pentru ambalat (maşini de lipit pungi şi maşini de baxat cu folie termocontractibilă).

PLAMETCO SRL prelucrează sârmă, tablă şi profile din metal, materiale plastice şi compozite şi realizează produse la cererea şi conform necesităţilor clienţilor, din stadiul de semifabricat în cel de produs finit - vopsit, finisat, personalizat.

Continua preocupare pentru diversificarea şi modernizarea tehnologiilor, utilizarea unor metode şi utilaje în pas cu tendinţele actuale au facut ca PLAMETCO SRL să fie un partener de afaceri dorit, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Din dorinţa de a-şi largi portofoliul de parteneri străini, PLAMETCO SRL a profitat de oportunităţile puse la dispoziţia IMM-urilor prin intermediul Enterprise Europe Network. Astfel, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii CENTI Cluj-Napoca, firma a considerat oportună promovarea în baza de date Enterprise Europe Network a produselor proprii şi a serviciilor de subcontractare puse la dispoziţie clienţilor internaţionali.

Odată publicat în baza de date europeană, profilul firmei PLAMETCO SRL a atras atenţia firmelor străine interesate în găsirea de subcontractori în domeniul producţiei de standuri de prezentare pentru magazine şi supermarketuri. Astfel, prin intermediul Camerei de Comerţ şi Industrie Lyon – Franţa (organizaţie membră a Enterprise Europe Network), un producător francez de standuri de prezentare pentru magazine şi/sau supermarketuri a cerut reprezentantului Camerei de Comerţ şi Industrie Lyon să îl sprijine în găsirea de subcontractori în România şi/sau Spania.

Căutând în baza de date Enterprise Europe Network, partenerul de reţea din Franţa (reprezentantul Camerei de Comerţ şi Industrie Lyon) a identificat ca fiind corespunzător cerinţelor firmei franceze un profilul de cooperare din România; drept urmare, firma franceză şi-a manifestat interesul de a intra în contact cu firma românească. Contactat de omologul său francez, CENTI Cluj-Napoca a luat legătura cu firma românească şi, în urma consultării acesteia cu privire la intenţiile de colaborare ale firmei din Franţa, au furnizat partenerului străin datele de contact al firmei PLAMETCO SRL.

Astfel, prin intermediul reprezentanţilor Enterprise Europe Network, cele două firme au fost puse în contact, discuţiile acestora concentrându-se asupra posibilităţii realizării de către firma românească a unui prototip de suport de prezentare pentru magazine şi /sau supermarketuri. Mai mult, firma franceză a efectuat o vizită la sediul PLAMETCO SRL pentru a evalua, la fața locului, potențialul și experiența firmei românești. În urma acestei vizite şi odată realizat prototipul pentru suportul de prezentare pentru magazine şi /sau supermarketuri, cele două firme au semnat un acord de parteneriat, PLAMETCO SRL devenind subcontractorul firmei franceze.

Pe parcursul negocierilor, CENTI Cluj-Napoca a asigurat firmei PLAMETCO SRL sprijinul in vederea semnării acordului de cooperare.

Ştiri

2017-04-25 17:49:10

Conferința #InvestEU in Northern Transylvania

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, prin Centrul Europe Direct Transilvania [...]

2017-04-25 17:34:47

SME Instrument - Master Class

Ministerul Cercetării și Inovării, împreună cu Horizon Consulting Network din București, [...]


Vezi toate ştirile






Enterprise Europe Network

Oportunităţi de afaceri

Cod anunţ: TOUK20161114002

Ţara: Marea Britanie

Tip: Oferta

Titlu Oportunitate: IMM din Marea Britanie a dezvoltat și a adus pe piață o tehnologie tactilă de feed-back, folosind [...]

Valabilă până la data: n/a

Cod anunţ: BRPL20170110001

Ţara: Polonia

Tip: Cerere

Titlu Oportunitate: Firmă poloneză caută furnizori de nuci și fructe uscate pentru încheierea unor contracte [...]

Valabilă până la data: n/a

Vezi toate oportunităţile